Câţiva membri ai familiei cântăreţului - mama sa, Katherine, tatăl său, Joe, şi unul dintre fraţi, Randy - erau prezenţi, luni, în public.
Conrad Murray, în vârstă de 57 de ani, a fost ultimul medic al cântăreţului Michael Jackson, decedat pe 25 iunie 2009, la vârsta de 50 de ani, la Los Angeles, din cauza unei supradoze de medicamente.
Acuzaţii din partea familiei
Murray este cercetat pentru "ucidere involuntară", pentru că, în seara în care a survenit decesul megastarului, i-a administrat acestuia puternicul anestezic Propofol, desemnat, în urma autopsiei, drept principalul factor care a cauzat decesul.
Medicul american, care trebuia să îl supravegheze pe "regele muzicii pop" înainte şi în timpul celor 50 de concerte pe care acesta trebuia să le susţină la Londra, anul trecut, a recunoscut de mai multe ori că i-a administrat Propofol starului, pe post de somnifer, însă numai la cererea expresă a acestuia.
În afara acuzaţiei de omucidere involuntară, Conrad Murray a mai fost acuzat, de Joe Jackson, de neglijenţă în serviciu.
În plângerea depusă de Joe Jackson se afirmă că medicul Conrad Murray i-a administrat cântăreţului un tratament "care nu corespundea normelor în domeniul îngrijirilor medicale şi care a provocat o supramedicaţie şi moartea acestuia".